You can call us here: +40 0232 313598
Proiecte si Resurse
  • NeculaiFantanaru.com Totul depinde de cine conduce
  • Carti Te ajut sa-ti dezvolti capacitatea de a-i determina pe ceilalti sa priveasca lucrurile din aceeasi perspectiva ca tine.
De ce membership?

Imaginează-ţi că intri în posesia unui manuscris foarte vechi, foarte valoros, dintr-o bibliotecă regală care adăposteşte scrierile prin care secolele şi-au transmis înţelepciunea. Manuscrisul dezvăluie unele din cele mai preţioase secretele ale leadershipului. Numai o mână de oameni le cunosc, le înţeleg, le urmează şi le respectă fiindcă ele deschid drumul spre adevărata performanţă, netezind calea spre atingerea obiectivelor.

Manuscrisul îţi dezvăluie o serie învăţăminte şi practici esenţiale pentru dezvoltarea ta, pe care dacă le păstrezi în minte şi le pui în practică, concentrându-ţi mereu atenţia asupra rolului pe care îl ai în lume, vei reuşi să-ţi consolidezi imaginea, cariera şi relaţiile, şi să câştigi un ascendent asupra celorlalţi.

Vrei să te conectezi la un nivel superior de cunoaştere şi de înţelegere a leadershipului?

Membership-ul este ca un manuscris foarte preţios pe care eu ţi-l pun la dispoziţie. El conţine un ansamblu de reţete bine puse la punct care includ paşii ce îţi pavează calea spre înţelegerea cât mai profundă şi mai cuprinzătoare a propriului tău potenţial de lider. Este un patent personal, prin care îţi dezvălui ceea ce nu vei găsi niciodată pe internet sau în alte cărţi de specialitate.

Vrei ceva în plus?

Leadershipul porneşte de la o bază existentă, dar principiile, strategiile şi căile de acţiune se schimbă tot atât de repede ca şi vremea. Vrei sa fii la curent cu cele mai noi concepte si principii de leadership?

Ţi-am oferit până în prezent, gratuit, peste 300 de articole. Ai fost mulţumit? Vrei ceva în plus?

Aşa cum o carte, ca să intre în legătură cu cititorii săi, trebuie să fie mai mult decât o carte - trebuie să posede o parte din autorul ei, tot aşa şi tu, ca să sporeşti valoarea leadershipului tău, trebuie să fii mai mult decât ceea ce eşti, iar pentru asta trebuie să intri în posesia acelor cunoştinţe care îţi lipsesc, şi care te ajută să-ţi dezvolţi abilităţile şi să progresezi.

Înscrie-te chiar acum !


Contact
Nume*
Adresa Email*
   


Detalii Contact
Company: Neculai Fantanaru
Street: Mihail Kogalniceanu nr.17
Postal/City: 700454, Iasi, Romania
Email:
Phone: +40 0232 313598
Social Links
  • Google
  • Facebook
  • Twitter
  • Rss Feed
  • LinkedIn
Inspiratie
"Pluteste drept inainte, si daca pamantul pe care il cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins pentru a-ti rasplati indrazneala."
 
(Regina Izabela catre Cristofor Columb)
© Copyright 2011 by Neculai Fantanaru Home Despre Blog Contact